Linia Electrică Aeriană Vulcănești-Chișinău: Lucrările s-au extins pe mai multe segmente cu lungimea totală de peste 30 km
12:13 | 06.08.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Șantierul lucrărilor Liniei Electrice Aeriene (LEA) Vulcănești-Chișinău s-a extins pe mai multe segmente cu lungimea cumulativă de peste 30 de km, sau aproximativ 20% din lungimea LEA. Circa 100 de fundații, sau 20% din numărul total necesar pentru pilonii viitoarei linii electrice sunt în lucru, 80 dintre care au fost finalizate, transmite MOLDPRES.
LEA Vulcănești-Chișinău va avea o lungime de 157 de kilometri. Astfel, peste 500 de piloni și 1500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea asigura tranzitul unui flux de până la 630 MVA de putere, ceea ce ar putea satisface necesitatea a 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim.
Până în prezent, peste 70% din proprietarii sau arendașii terenurilor unde au fost desfășurate lucrările au primit despăgubirile pentru exproprierea temporară sau permanentă a terenurilor.
Directorul UCIPE - Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, Ruslan Surugiu, a afirmat că a fost stabilit un plan exact de lucru, astfel încât lucrările să fie realizate în termenii stabiliți. „Depunem efort pentru a ajunge la fiecare persoană și a explica care este procedura în ceea ce privește exproprierea, cum se fac evaluările pentru compensații, cât și care sunt beneficiile atât pentru cetățeni, cât și pentru țară în general”, a completat Ruslan Surugiu.
Construcția liniei electrice aeriene este parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic. Valoarea proiectului este de 61 mln de euro, dintre care circa 27 de mln de euro sunt pentru construcția Liniei. Proiectul este finanțat de Banca Mondială.
Lucrările de construcție la LEA Vulcănești-Chișinău au început în primăvara acestui an.