ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Luptătorul Valentin Petic a fost învins în sferturile de finală la Jocurile Olimpice de la Paris

14:36 | 07.08.2024 Categorie: Sport

Chişinău, 7 aug. /MOLDPRES/. Luptătorul de stil greco-roman Valentin Petic a pierdut cu scorul de 1-3 în sferturile de finală la Jocurile Olimpice de la Paris, informează MOLDPRES. 

Valentin Petic (67 de kg) a cedat în fața azerului Hasrat Jafarov, vicecampion mondial din 2023 și campion european în ultimii doi ani.

Dacă Hasrat Jafarov va câștiga în semifinale, Valentin Petic va avea șansa să continue lupta în recalificări, deschizându-se o nouă oportunitate de a evolua.

Luptătorul de stil greco-roman Valentin Petic a debutat astăzi la Jocurile Olimpice de la Paris și s-a calificat în sferturile de finală ale competiției, după ce a dispus de chilianul Nestor Almanza Truyol.

Până în prezent, Republica Moldova a obținut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, prin judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov.

 

img24006054

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!