Șefa statului a înmânat drapelul de stat sportivilor care participă la Jocurile Paralimpice de la Paris
09:47 | 12.08.2024 Categorie: Sport
Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat astăzi în cadrul unei ceremonii festive la Președinție drapelul de stat sportivilor care participă la Jocurile Paralimpice de la Paris, comunică MOLDPRES.
Șefa statului a menționat că acești sportivi prin munca lor zilnică demonstrează că prin curaj și voință pot fi depășite toate obstacolele. „Știm că dumneavoastră trebuie să munciți mai mult decât ceilalți pentru rezultate și va susținem. În acest an avem rezultate spectaculoase la jocurile olimpice, avem cel mai mare număr de medalii de la independență. Și aceste medalii reflectă rezultatul muncii sportivilor și a echipelor și vreau să cred că acest rezultat reprezintă și o părticică din efortul făcut de autorități. În ultimii ani s-a dublat bugetul pentru sport, bursele sau triplat și vom continua această tendință pentru că ne dorim ca sportivii noștri să aibă condiții mai bune. Vă urez să creșteți numărul de medalii, dar oricare ar fi rezultatele, noi vă susținem și ne mândrim. Vă vom ține pumnii și vă vom aștepta cu bine și cu drag, acasă”, a opinat Maia Sandu.
Prezent la ceremonie, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, le-a urat succes sportivilor și a menționat că drapelul care astăzi le este înmânat „nu este doar un simbol, ci reprezintă speranțele și aspirațiile unui întreg popor”.
„Voi sunteți exemple de curaj. Nu este ușor să îți depășești limitele, dar voi ați demonstrat că puteți. Fără munca antrenorilor aceste rezultate impresionante nu ar fi posibile. La Paris toată țara vă va susține, milioane de inimi vor bate pentru voi. Moldova are un an olimpic istoric și sunt sigur că numărul de medalii va crește. Efortul și determinarea voastră ne responsabilizează să facem mai mult și să investim în sport. Fie ca drapelul Republicii Moldova să fluture cu mândrie la Paris”, a spus Perciun.
La Jocurile Paralimpice de la Paris, care încep pe 28 august, vor merge cinci sportivi - Ion Basoc, Ina Cernei, Larisa Marinenkova, Oleg Crețul, Gheorghe Spînu. Trei fac parte din lotul național de para judo și câte unul – de para powerlifting și para atletism.