ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consumul de energie electrică în prima jumătate a anului: Energocom a procurat de pe piața internă și din import 2.132 mii MWh

17:27 | 12.08.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/.  În primele două trimestre ale anului 2024, SA Energocom a procurat în total de pe piața internă și din import 2.132 mii MWh de energie electrică. Cea mai mare parte, 68,5 la sută sau 1.470 mii MWh a fost energia produsă de Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană. Datele au fost prezentate astăzi de către Energocom, transmite MOLDPRES. 

Potrivit companiei, ponderea electricității livrate de termocentralele de la Chișinău și Bălți reprezintă 409 mii MWh (19,1%), în timp ce energia electrică importată a fost de circa 194 mii MWh (9,1%).

În ceea ce privește importurile, SA Energocom a făcut achiziții din România și Ucraina, de la întreprinderile care gestionează centralele hidroelectrice și nucleare. Majoritatea cantității de energie importată a fost cumpărată de pe bursa română OPCOM, pentru a acoperi vârfurile de consum. De exemplu, consumul în creștere în perioadele caniculare, când cele mai multe aparate de aer condiționat au lucrat în continuu, se reflectă într-o pondere mai mare de energie electrică cumpărată de pe OPCOM.

Tot la capitolul importuri, se ateste o creștere a cantității de energie cumpărată din Ucraina în comparație cu anul trecut.

Energocom a mai precizat că ponderea parcurilor și centralelor de energie regenerabilă constituie în primele două trimestre ale anului 3,3%, sau aproximativ 71 mii MWh. Această cantitate se referă numai la producătorii cu statut eligibili care vând energia către SA Energocom, pe piață existând și producători care au încheiate contracte cu alți furnizori. Pentru comparație, pe durata anului 2023, cantitatea totală achiziționată de la producătorii de energie regenerabilă a fost de circa 81 mii MWh.

În octombrie 2023, SA Energocom a prelungit contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), până la sfârșitul anului 2024, costul energiei constituind 66 dolari/MWh.

img24006200

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!