ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mijloacele de transport cu marfă în containere nu vor putea intra în Republica Moldova prin punctul Cahul-Oancea

09:49 | 13.08.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Mijloacele de transport cu marfă în containere nu vor putea traversa punctul de trecere al frontierei Cahul-Oancea, pe sensul de intrare în Republica Moldova. Decizia a fost anunțată astăzi de Serviciul Vamal și va fi aplicată din 16 august, transmite MOLDPRES. 

Noua regulă a fost necesară pentru asigurarea fluidizării traficului prin posturile vamale situate pe frontiera moldo-română, gestionarea eficientă a fluxului de mijloace de transport, realizarea unui control vamal eficient prin utilizarea tehnicii speciale din dotare, dar și ținând cont de infrastructura posturilor vamale și a drumurilor de acces

Potrivit Serviciului Vamal, prin PVFI Cahul este permisă traversarea la ieșire din țară a mijloacelor de transport fără marfă și anume remorci și semiremorci de tip deschis, remorci și semiremorci cu prelată, containere și cisterne, dar se interzice traversarea mijloacelor de transport cu marfă, precum și remorci, semiremorci, cisterne de tip termos sau refrigeratoare fără marfă.

Restricțiile menționate nu se vor referi la operatorii economici autorizați (AEOS/AEOF), în cazul când transportă mărfuri în mijloace de transport altele decât de tip termos sau refrigeratoare.

Pentru mai multe informații, cetățenii pot apela Linia de informare a Serviciului Vamal la numărul de telefon +373 22 78 8888. De asemenea, pot contacta autoritatea vamală prin intermediul chat-ului sau prin poșta electronică, la adresa [email protected].

img24006209

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!