ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un grup criminal implicat în activități de contrabandă, furturi și spălare de bani a fost destructurat de oamenii legii

12:41 | 15.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Direcția Combaterea Criminalității Organizate a INI, împreună cu procurorii PCCOCS și cu sprijinul EUROPOL, au anunțat astăzi realizarea celei de-a doua etape a operațiunii, prin reținerea unui grup criminal organizat implicat în activități de contrabandă, furturi și spălare de bani, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, membrii grupului erau specializați în furturi din locuințe de lux, jafuri și tâlhării, pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. Cu banii obținuți din furturi hoții cumpărau bunuri de lux.

Astfel, în urma primei etape a acestei operațiuni, desfășurate în perioada 24 aprilie - 14 august 2024, au fost făcute percheziții la domiciliile din municipiul Chișinău și raionul Cahul ale celor 18 figuranți, dintre care patru au fost reținuți, iar pentru moment în privința lor este aplicată măsura de reprimare de nepărăsire a localității.

La data de 14 august curent, de către angajații Direcției Combaterea Criminalității Organizate a INI, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, au fost efectuate 10 percheziții la domiciliile suspecților, în urma cărora a fost ridicat un automobil de lux, ceasuri de lux, mijloace financiare în euro, franci elvețieni și lei, bijuterii din metale și pietre prețioase, telefoane mobile, cartele telefonice, stații radio folosite pentru comunicare la comiterea infracțiunilor, unelte destinate comiterii infracțiunilor, contracte de procurare-vânzare a bunurilor mobile și imobile înregistrate pe numele persoanelor terțe, documente cadastrale.

Investigațiile continuă.

img24006290

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!