SATUL EUROPEAN: Circa 3300 de locuitori din Buțeni, raionul Hâncești, au acces la apă potabilă la robinet
14:17 | 16.08.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Circa 3300 de locuitori ai satului Buțeni, raionul Hâncești, au acces la apă potabilă la robinet după ce în localitate a fost construită o stație modernă de tratare a apei. Lucrările au fost incluse în Programul Național „Satul European”, transmite MOLDPRES.
În urma implementării acestui proiect, cele 960 de gospodării casnice din localitate, precum și instituțiile de menire socială - gimnaziul, grădinița, oficiul medicilor de familie, primăria, biblioteca sătească, dar și 12 agenți economici - beneficiază acum de acces la apă potabilă. De asemenea, în urma implementării proiectului, în localitate au fost create câteva noi locuri de muncă.
„În Buțeni, Hâncești, oamenii au în sfârșit apă bună la robinet. Înainte, apa era pompată direct din fântânile arteziene, dar nu corespundea normelor sanitare și chimice. Majoritatea localnicilor, inclusiv gimnaziul și grădinița erau nevoiți să procure apă pentru consum.
Prin Programul Național Satul European a fost construită stația de tratare a apei. Astăzi, 960 de gospodării și instituțiile de menire socială: gimnaziul, grădinița, oficiul medicilor de familie, primăria și biblioteca, adică peste 3300 de locuitori, au acum acces la apă potabilă. Mergem înainte. Împreună construim Moldova Europeană”, a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Primarul din Buțeni, Ion Harbuz, a afirmat că localitatea avea o nevoie stringentă de apă potabilă, pentru că apa pompată direct din fântânile arteziene nu corespundea normelor sanitare și chimice. „Rețelele de alimentare cu apă au fost construite în cadrul altor proiecte, dar apa din sondele arteziene nu corespundea normelor și avea un miros de sulf. Acum, odată cu punerea în funcțiune a acestei stații de tratare, avem posibilitatea să oferim sătenilor apă potabilă curată și fără miros. După recepția stației, am efectuat și analize de laborator care au arătat că apa tratată este mult mai bună decât cea din izvoarele din localitate, conform parametrilor chimici și biologici”, a adăugat primarul.
Valoarea totală a proiectului este de peste patru milioane de lei. Banii au fost alocați de Guvern prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.