Celebrul actor francez Alain Delon s-a stins la vârsta de 88 de ani
09:26 | 18.08.2024 Categorie: Externe
Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Alain Delon, monstru sacru al cinematografiei franceze, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunţat duminică dimineaţă cei trei copii ai actorului într-un comunicat comun, informează MOLDPRES cu referire la Agerpres și AFP.
„Alain Fabien, Anouchka, Anthony, precum şi Loubo (câinele său), anunţă cu imensă tristeţe moartea tatălui lor. S-a stins în pace în locuinţa din Douchy, înconjurat de cei trei copii şi de apropiaţi”, anunţă comunicatul.
„Actorul din „Plein soleil” şi din „Samourai” merge să se întâlnească cu (Fecioara) Maria printre stelele care îi erau atât de dragi inimii sale. Familia vă roagă să-i respectaţi intimitatea în acest moment de doliu extrem de dureros”, au mai precizat cei trei copii.
Actorul a decedat ''la primele ore ale nopţii'', au precizat aceştia.
Deşi a avut foarte puţine roluri în cinema după sfârşitul anilor 1990, Alain Delon a ţinut primele pagini ale ziarelor în vara anului 2023 când cei trei copii ai săi au depus plângere împotriva lui Hiromi Rollin, prezentată câteodată drept partenera actorului, pe care au acuzat-o că profită de starea de vulnerabilitate a tatălui lor.
Cei trei copii ai actorului au fost implicaţi într-un război mediatic şi juridic pe tema stării de sănătate a vedetei, care a fost diagnosticată cu limfom şi suferise un AVC în 2019.
În 2019, Alain Delon a revenit pe covorul roşu de la Cannes unde a primit un Palme d'or onorific. „Este puţin un omagiu postum, dar primit în timpul vieţii”, a spus atunci actorul, protagonistul peliculelor „Plein soleil” (1960) - film care i-a adus consacrarea internaţională -, „Rocco et ses freres” (1960), „Le Guépard” (1963), „La piscine” (1969)