ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tineri specialiști de la Ministerul Agriculturii învață în Polonia practici de dezvoltare în contextul aderării la UE

09:30 | 20.08.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Un grup de tineri specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) participă până la 24 august la Școala de Vară organizată în Cracovia, Voievodatul Polonia Mică. Acest eveniment este dedicat unui schimb de experiență între specialiști din Polonia, Republica Moldova și Ucraina, axat pe factorii internaționali ai dezvoltării agricole, transmite MOLDPRES.

Pe parcursul acestei școli, participanții vor lua parte la discuții și ateliere pe teme esențiale pentru procesul de pregătire a aderării la Uniunea Europeană. „Un accent deosebit va fi pus pe accesarea fondurilor europene și rolul centrelor de consiliere agricolă în alinierea reglementărilor și standardelor naționale privind siguranța alimentară de origine animală la cerințele UE. De asemenea, vor fi abordate subiecte referitoare la dezvoltarea rurală prin intermediul programelor finanțate de Uniunea Europeană, precum și la experiența Poloniei în perioada pre și post-aderare”, indică MAIA.

În cadrul şcolii, tinerii specialiști vor participa şi la sesiuni privind consultarea publică în contextul programelor de dezvoltare rurală și vor explora modalitățile de aliniere a sistemului național la cerințele UE în materie de sănătate a plantelor și cerințe fitosanitare în comerțul cu produse de origine vegetală. „În cadrul acestor sesiuni, vor fi discutate și aspecte legate de procesul de negociere cu Uniunea Europeană și pregătirea pentru accesarea fondurilor UE destinate modernizării și restructurării fermelor mici. Programul include vizite în teren, unde participanții vor avea ocazia să observe direct activitățile necesare în perioada de pregătire pentru aderarea Moldovei la UE”, estimează sursa citată.

Experiența Poloniei în aceste domenii este considerată relevantă și necesară pentru a fi preluată, oferind tinerilor specialiști perspective și cunoștințe care vor contribui la succesul procesului de integrare europeană al Republicii Moldova.

img24006421

img24006421

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!