ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Democraţii au confirmat-o pe Kamala Harris drept candidata lor la preşedinţie

10:05 | 21.08.2024 Categorie: Externe

Washington, 21 aug. /MOLDPRES/. Democraţii americani au confirmat-o oficial pe Kamala Harris drept candidata lor la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, marţi seara la Chicago, în timpul convenţiei naţionale a partidului, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.

Delegaţiile din toate statele şi teritoriile SUA şi-au exprimat încă o dată sprijinul pentru Harris în cadrul unui vot pur ceremonial, însoţit de muzică, efecte de lumină, scurte discursuri şi multe aplauze în sală, relatează DPA.

Harris fusese deja aleasă oficial de peste 4 500 de delegaţi ai partidului pentru a fi candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale în cadrul unui apel nominal online la începutul acestei luni.

Harris, care se afla în Milwaukee în campanie, s-a alăturat de la distanţă ceremoniei de nominalizare de la Chicago, spunând că ea şi Tim Walz (pentru funcţia de vicepreşedinte) sunt onoraţi să fie candidaţii partidului. Ea a promis un "viitor al libertăţii, oportunităţilor, optimismului şi credinţei".

Candidata urmează să ţină un discurs important în cadrul convenţiei joi seară, marcând finalul evenimentului de patru zile menit să sărbătorească candidaţii democraţi şi să le dea un impuls pentru restul campaniei.

"Da, ea poate! Michelle şi Barack Obama i-au ridicat marţi pe delegaţii Convenţiei democrate în picioare când au salutat "speranţa" pe care au găsit-o în Kamala Harris.

"Speranţa s-a întors", a declarat fosta Primă Doamnă, care, la fel ca soţul său, este încă extrem de populară în cadrul partidului, transmite France Presse. "Suntem pregătiţi pentru preşedinta Kamala Harris", a asigurat primul preşedinte de culoare al Statelor Unite (2009-2017) vorbind după soţia sa, criticându-l pe Donald Trump, acest "miliardar de 78 de ani care nu încetează niciodată să se plângă" şi căruia "îi este frică să piardă".

Soţul lui Kamalei Harris, Doug Emhoff, făcuse un portret mai personal al vicepreşedintelui înainte de a ceda locul familiei Obama. "America, în aceste alegeri, trebuie să decideţi cui să încredinţaţi viitorul familiilor voastre. I-am încredinţat Kamalei viitorul familiei noastre. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată", a spus el.

img24006457

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!