ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un bărbat a fost reținut după ce ar fi pus la cale o schemă prin care estorca bani de la ucraineni

14:17 | 23.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Un bărbat din stânga Nistrului a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi pus la cale o schemă infracțională complexă, care implică uzurpare de identitate și estorcare de fonduri, desfășurată pe teritoriul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, la data de 29 martie curent, între orele 21:00 și 22:00, un grup de persoane a oprit trei cetățeni ucraineni în apropierea localităților Rîbnița și Rezina.

Aceștia s-au prezentat ca fiind colaboratori ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, atribuindu-și astfel autoritatea de a efectua un control de rutină.

Sub pretextul acestei activități, indivizii au confiscat pașapoartele cetățenilor și i-au forțat să urce într-un automobil, continuând astfel călătoria spre Chișinău.

După aproximativ 40 de minute, automobilul a fost oprit pe o stradă neiluminată. Suspecții, dorind să obțină bani prin metode ilegale, au cerut fiecărui cetățean ucrainean câte 500 de dolari.

Aceștia i-au amenințat că, în cazul în care nu se conformează, vor fi deportați în Ucraina. De teama pentru siguranța lor, victimele au dat banii, echivalentul a 26.460 de lei.

În urma unor măsuri speciale de investigație, polițiștii au reușit să identifice organizatorul schemei infracționale, un bărbat de 42 de ani, locuitor al regiunii transnistrene. Acesta a fost reținut.

img24006540

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!