ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul „Echipa mobilă” va fi disponibil în toate raioanele din Republica Moldova. Agențiile Teritoriale de Asistență Socială au fost dotate cu 16 mașini noi

10:04 | 26.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Serviciul „Echipa mobilă” va fi implementat în toate raioanele din țara noastră după ce astăzi acesta a fost extins în 12 raioane care nu dispuneau de serviciul respectiv. Pentru funcționarea echipelor mobile, Agențiile Teritoriale de Asistență Socială au fost dotate cu 16 mașini noi. Cu ajutorul vehiculelor, lucrătorii din domeniul asistenței sociale vor putea oferi serviciile sale mai multor cetățeni din teritoriu, în speciale în localitățile și comunitățile mai îndepărtate și greu accesibile, informează MOLDPRES

Cele 16 mașini, în valoare de 5,839 milioane de lei, vor fi utilizate pentru instituirea serviciului „Echipa mobilă” în cadrul Structurilor Teritoriale de Asistență Socială Basarabeasca, Cahul, Călărași, Criuleni, Drochia, Dubăsari, Hâncești, Ialoveni, Nisporeni, Rezina, Soroca, Șoldănești și pentru fortificarea echipelor mobile din cadrul Structurilor Teritoriale de Asistență Socială Anenii Noi, Florești, Leova și Orhei. 

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a declarat astăzi la evenimentul de donare a automobilelor că Echipa mobilă va lucra în special cu copii cu dizabilități severe, cu familii și beneficiari care sunt mai departe de centrul raional, care nu au acces și nu au posibilități să se deplaseze către anumite servicii specializate. „Astăzi facem istorie. Astăzi inaugurăm echipe mobile în 12 raioane. Asta înseamnă că de astăzi vom avea acest serviciu în toate raioanele Republicii Moldova. Este o mare mândrie și o mare realizare pentru marea echipa RESTART din Republica Moldova. Serviciul „Echipa mobilă” a fost creat în țara noastră în anul 2011. La începutul acestui an, acesta exista în 15 raioane, noi am reușit să-l lansăm încă în cinci raioane și acum încă în 12 raioane. Deci, începând de astăzi, putem considera că acest serviciu este funcțional în toate raioanele din Republica Moldova”, a afirmat Alexei Buzu. „Miza reformei RESTART este să ne asigurăm că colegii noștri din prima linie sunt mai eficienți, au cunoștințele și echipamentul de bază”, a conchis ministrul

Prezentă la eveniment, Marina Morozova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a menționat că reforma RESTART este despre pași concreți care se fac în sistemul de asistență socială în toată țara. „Astăzi sărbătorim încă un pas, încă o realizare a echipei și mă bucur să avem echipe mobile în toată țara. În raioanele unde funcționează deja echipe mobile, vedem cum se îmbunătățesc serviciile sociale, vedem cum cetățenii noștri primesc servicii calitative, profesioniste. Automobilele donate astăzi vor parcurge mii de kilometri spre cetățenii care au nevoie de ajutor, de suportul nostru”, a spus deputatul.

Șefa serviciului „Echipa mobilă” STAS Edineț, Ina Tcaci, a precizat că donația de automobile este una binevenită, întrucât cu ajutorul acestora echipele mobile vor ajunge în localitățile îndepărtate, la beneficiarii care nu au posibilitatea să se deplaseze în centrele de reabilitare, la centrele multifuncționale. 

Donația are loc în contextul implementării reformei RESTART și în cadrul implementării reformei Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Reforma RESTART își propune să îmbunătățească guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială și să asigure accesul uniform și echitabil al populației vulnerabile la servicii sociale de calitate.

img24006581

img24006581

img24006581

img24006581

img24006581

img24006581

img24006581

img24006581

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!