ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 2200 de conducători auto au fost sancționați pentru încălcarea Regulamentului circulației rutiere în zilele de weekend

11:27 | 26.08.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Peste 2200 de conducători auto au fost sancționați pentru încălcarea Regulamentului circulației rutiere în zilele de weekend. Potrivit Poliției, 24 de șoferi au fost depistați la volan în stare de ebrietate avansată și înlăturați de la conducerea automobilului, informează MOLDPRES.

Printre cele mai frecvente încălcări semnalate de inspectorii de patrulare a fost depășirea limitei de viteză – 971 de conducători auto au fost sancționați pentru că au mers cu viteză mărită pe anumite sectoare de drum.

Alți 357 de șoferi nu au respectat indicatoarele de semnalizare rutieră, 292 conducători auto au oprit mijlocul de transport în locuri interzise; 109 din participanții la trafic au primit amendă pentru necuplarea centurii de siguranță și pentru că vorbeau la telefon în timp ce conduceau automobilul. 48 de șoferi nu au cedat trecerea legală pietonilor.

Inspectorii de patrulare au intervenit în 192 de cazuri de urgență semnalate la numărul unic 112.

img24006588

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!