ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului, Maia Sandu: „Ziua Independenței este ziua potrivită să ne întrebăm cu toții care vrem să fie povestea Moldovei, pentru că noi suntem cei care o scriem”

20:59 | 27.08.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 27 aug. /MOLDPRES/. Ziua Independenței este ziua potrivită să ne întrebăm cu toții care vrem să fie povestea Moldovei, pentru că noi suntem cei care o scriem. Afirmația a fost făcută de șefa statului Maia Sandu, care a transmis în seara zilei de astăzi un mesaj de felicitare în format video pe scena din Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia marcării Zilei Independenței Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Președinta Maia Sandu a menționat că, de 33 de ani, Moldova își construiește propriul destin. „În 1989 neamul nostru s-a adunat în această piață, Piața Marii Adunări Naționale și a cerut libertate, independență, grafie latină și dreptul la autodeterminare, iar peste doi ani a fost votată Declarația de independență. Le datorăm recunoștință celor care și-au făcut datoria și s-au îngrijit de soarta Moldovei. Nu am fi azi aici fără cei de dinaintea noastră, iar noi la rândul nostru avem responsabilitate în fața celor ce vin după noi. Azi, Ziua Independenței este ziua potrivită să ne întrebăm cu toții care vrem să fie povestea Moldovei, pentru că noi suntem cei care o scriem. Penița este la noi. S-o scriem împreună cu dragoste și mândrie”, a spus șefa statului.

Maia Sandu a adăugat că „noi, cei care ne naștem în Moldova, nu suntem mai buni sau mai răi decât alte popoare”. „Poate am avut o cale mai grea sau uneori soarta a fost potrivnică, dar stă în puterile noastre să găsim și să celebrăm ce avem mai bun. An de an găsim tot mai multe motive să fim mândri de realizările oamenilor Moldovei și asta ne face să devenim și mai buni, și mai puternici”, a afirmat președinta. 

Șefa statului a venit și cu un îndemn către toți cetățenii Republicii Moldova. „Dragi moldoveni, vă doresc oriunde ați fi, în casele voastre alături de copii, sau peste hotare la evenimente internaționale, să vorbiți despre Moldova și oamenii ei cu mândrie. Despre sportivii noștri, despre artiștii noștri, despre elevii noștri, despre sarmalele și plăcintele noastre, despre prispa casei părintești, despre cireșe cum nu găsești altele în lume, despre omenia moldovenilor, despre dansul popular și despre căldura cu care te primesc codrii și colinele noastre. Să observăm și să descoperim fiecare lucru bun înfăptuit în Moldova sau de către moldovenii noștri. Să ne mândrim cu Moldova. S-o vedem prin ochii noștri frumoasă și atunci o vom face frumoasă. Nu suntem definiți doar prin geografie sau prin teritoriul pe care locuim. Suntem uniți prin libertatea de a fi orice ne propunem. Dragi moldoveni, azi vă doresc un lucru: să credeți în Moldova, în țara noastră. La mulți ani, Moldova!”, a conchis Maia Sandu.

Republica Moldova marchează astăzi 33 de ani de la proclamarea Independenței, votată de către Parlament pe 27 august 1991. Evenimentul este sărbătorit la nivel național în toate satele și orașele țării noastre cu depuneri de flori, expoziții, competiții sportive, concerte și acțiuni comemorative.

În seara zilei de astăzi, pe scena din PMAN vor evolua Orchestra Națională de Tineret din Moldova împreună cu Radu Dolgan, Vlad Fotescu, Felicia Dunaf, Ștefan Albu, Gicu Cimbir cu programul: „Țară mică - cântec mare: Muzica anilor ‘60-80”, Surorile Osoianu, Satoshi, Irina Rimes și cunoscuta interpretă suedeză - Loreen.

Programul festiv dedicat Zilei Independenței va continua mâine seară, atunci când pe scena din Piața Marii Adunări Naționale va cânta interpreta din România - Delia, trupele Alternosfera din Republica Moldova și Okean Elzy din Ucraina.

img24006638

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!