ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Acțiunile BERD din Portul Giurgiulești ar putea fi procurate de România. Guvernul de la București a inițiat negocierile

18:01 | 28.08.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 28 aug. /MOLDPRES/. Guvernul României a aprobat astăzi un Memorandum privind inițierea negocierilor în vederea achiziționării de către statul român a acțiunilor Danube Logistics SRL deţinute de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Portul Internațional Liber Giurgiulești, transmite MOLDPRES. 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului României, Mihai Constantin, a declarat astăzi, după ședința Guvernului de la București, că în baza acestui memorandum, urmează a fi creată o comisie de negociere din care vor face parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Transporturilor și ai Ministerului Finanțelor, pentru a se deschide negocierile cu Banca Europeană de Dezvoltare pentru achiziția acestor acțiuni, care vor duce la controlul majoritar al statului român, prin intermediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, asupra Portului Giurgiulești. 

Este vorba despre compatibilizarea, care există deja, și fluidizarea unui input, unui trafic de mărfuri consolidat, pentru a transforma în acest ecosistem, Portul Constanța, într-unul dintre cele mai importante puncte de convergență de trafic de marfă din această parte a Europei, cel puțin”, a precizat Mihai Constantin.

Comisia va fi formată din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Ministerului Finanțelor (MF), Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și ai altor instituții relevante. Achiziția acțiunilor se va face prin intermediul Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” S.A. Constanța, societate comercială aflată sub autoritatea MTI.

În Memorandumul aprobat de Guvernul de la București este specificat că statul român și-a exprimat interesul către BERD pentru achiziționarea respectivelor acțiuni, ținând cont de concurența dintre Portul Constanța și celelalte porturi din bazinul Mării Negre și cele ale statelor membre ale UE, precum și în contextul extinderii Portului Constanța și transformării acestui port într-un lider de piață pentru zona Centrală și de Sud-Est a Europei.

Portul Giurgiulești este un nod logistic de importanță strategică care oferă importatorilor și exportatorilor servicii de transbordare și depozitare a mărfurilor, cu acces la o infrastructură de transport trimodală. Portul este amplasat pe sectorul maritim al fluviului Dunărea și permite acostarea navelor fluviale și a navelor maritime cu pescaj de până la 7 m și o capacitate de până la 10.000 tone. În plus, portul este bine conectat cu linii de cale ferată cu ecartament larg și îngust. De exemplu, există o conexiune regulată de trenuri-bloc pentru transportul containerelor între Giurgiulești și terminalul de containere operat de DP World din Constanța, care ajută la reducerea traficului de camioane și reprezintă o alternativă pentru a evita timpii de așteptare îndelungați la frontiere.

În contextul discuțiilor privind portul Giurgiulești, purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a explicat astăzi că la Giurgiulești funcționează două entități de infrastructură portuară: Portul Internațional Liber de la Giurgiulești (PILG) care aparține Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Portul de Stat care este în proprietatea statului.

Daniel Vodă a precizat că Guvernul de la Chișinău nu va vinde Portul de Stat din Giurgiulești și nu există nicio discuție cu privire la vinderea portului de stat. Daniel Vodă a mai spus că BERD, proprietarul companiei concesionare a PILG, poartă discuții cu mai mulți potențiali investitori, inclusiv din România, Turcia, Regatul Țărilor de Jos, și Danemarca. 

img24006679

img24006679

img24006679

img24006679

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!