Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție reținut de CNA cu mită
11:43 | 29.08.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 29 aug. /MOLDPRES/. Șeful adjunct al unui Inspectorat de Poliție din capitală a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA cu mită de 2500 de euro, comunică MOLDPRES.
Potrivit CNA, acesta ar fi estorcat banii pentru a nu da curs unei cereri pe faptul comiterii unei infracțiuni de samavolnicie. El ar fi susținut că are influență asupra șefului secției investigare infracțiuni, dar și în privința unui ofițer de investigații din cadrul aceleiași instituții.
În urma perchezițiilor efectuate în birourile de serviciu din incinta inspectoratului de poliție, domiciliile și mijloacele de transport, au fost ridicate obiecte și documente relevante cazului.
În prezent, CNA desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii Chișinău, în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate. Șeful adjunct de inspectorat a fost reținut pentru 72 de ore.