ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova au fost înregistrate 1998 de cazuri de COVID-19

15:09 | 03.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. În perioada 26 august-1 septembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 1998 de cazuri de COVID-19 (dintre care 350 de cazuri în regiunea transnistreană), fiind cu 25,3% mai puține față de săptămâna precedentă, comunică MOLDPRES.

Potrivit Agenției Națională pentru Sănătate Publică, numărul de cazuri de COVID-19 în rândul copiilor cu vârsta de 0-14 ani a fost de 456, fiind cu 22,4% mai puține comparativ cu săptămâna anterioară acesteia. Numărul total de teste efectuate a fost de 10.839, cu 15,9% mai puține comparativ cu săptămâna anterioară. Pozitivitatea probelor în ultima săptămână a scăzut de la 20,8% la 18,4%.

În contextul începerii noului an școlar, formarea colectivităților și creșterea mobilității populației, Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă tuturor cetățenilor respectarea principalelor măsuri de protecție pentru a asigura sănătatea și siguranța publică: păstrarea distanței sociale; evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor; igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19.

Specialiștii reiterează că vaccinarea împotriva COVID-19 este cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

img24006838

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!