Șeful Guvernului, la ședința cu primarii din raionul Briceni: „Mizăm pe capacitatea voastră de a munci împreună, pentru a reuși să construim Moldova Europeană”
17:36 | 03.09.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Prioritățile Guvernului referitoare la dezvoltarea localităților, crearea traseelor turistice și problemele cauzate de schimbările climatice au fost printre subiectele abordate de către prim-ministrul Dorin Recean la întrevederea cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raionul Briceni, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare a Executivului.
Premierul a menționat că, pe lângă programul „Satul European”, Guvernul pregătește și alte modalități de acordare a resurselor financiare pentru proiectele necesare în localități, astfel încât cetățenii din fiecare sat și oraș din țară să beneficieze de condiții mai bune de viață. De asemenea, șeful Executivului a reiterat importanța consolidării capacităților de scriere a proiectelor, inclusiv în contextul pregătirii pentru accesarea fondurilor de preaderare.
„Mizăm pe capacitatea voastră de a munci împreună, pentru a reuși să construim Moldova Europeană. Prioritățile noastre sunt comune, cu toții ne dorim să avem acces la apă de calitate și sisteme de canalizare, drumuri europene, școli și grădinițe moderne, un sistem medical dezvoltat”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean.
În total, Guvernul a investit peste 26 de milioane de lei pentru realizarea a 20 proiecte prin intermediul programelor „Satul European” și „Satul European Expres”, fiind construite rețele de apeduct și canalizare, extinse rețelele de iluminat stradal, îmbunătățite condițiile din instituțiile de învățământ, amenajate terenuri sportive și renovate căi de acces.
În ediția din acest a programului „Satul European” au fost selectate 19 proiecte, cu o valoare totală de peste 77 de milioane de lei.