ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vladimir Putin afirmă că Rusia este deschisă negocierilor cu Ucraina

12:55 | 05.09.2024 Categorie: Externe

Moscova, 5 sep. /MOLDPRES/. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că este dispus la negocieri cu Kievul în baza celor din primăvara lui 2022, de la Istanbul, dacă Ucraina o va solicita, în condiţiile în care Moscova excludea până acum orice discuţie din cauza ofensivei ucrainene declanşate în august împotriva regiunii Kursk, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Suntem noi gata să negociem cu ei? Noi nu am refuzat niciodată, dacă o dorinţă de a negocia va apărea (în Ucraina), noi nu vom refuza", a afirmat şeful statului rus în timpul Forumului economic de la Vladivostok.

Cu toate acestea, Putin a menționat că negocierile vor trebui "să se bazeze pe documentele asupra cărora se înțeleseseră deja şi care fuseseră deja de facto parafate la Istanbul" în primăvara lui 2022. Aceste documente evocate de Putin nu au fost niciodată făcute publice, iar partea ucraineană a dezminţit mereu orice acord cu Rusia.

Rusia încearcă de mai multe luni să prezinte Kievul drept parte a conflictului ce refuză să negocieze. De asemenea, Moscova şi-a schimbat în mod regulat poziţia în ceea ce priveşte condiţiile unor asemenea negocieri.

După lansarea de către Ucraina a unei ofensive pe 16 august în regiunea rusă Kursk, Kremlinul a estimat că negocieri pentru a pune capăt conflictului sunt imposibile "în acest stadiu".

Înainte de aceasta, în iunie, Putin declarase că Rusia va pune capăt conflictului doar dacă Ucraina va renunţa la ambiţia ei de a se ralia NATO şi va ceda Rusiei cele patru regiuni ucrainene pe care ea le revendică, mai sus de Peninsula Crimeea anexată, ceea ce ar constitui de facto o capitulare pentru Kiev.

În ceea ce priveşte negocierile din primăvara lui 2022 de la Istanbul, Moscova afirmă că fusese parafat un compromis, dar că Occidentul a făcut presiuni asupra Kievului să respingă acordul. Ucraina dezminte această versiune a faptelor.

Armata rusă a declanşat asaltul asupra Ucrainei pe 24 februarie 2022, "operaţiune militară specială" pe care Kremlinul o considera una fulger.

Însă, după săptămâni de rezistenţă ucraineană fermă, forţele Moscovei au trebuit să bată în retragere în primăvara lui 2022 din nordul Ucrainei. În acest context au avut loc discuţiile de la Istanbul şi ele nu au fost reluate niciodată.

img24006917

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!