Prim-ministrul Dorin Recean, către locuitorii raionului Rezina: „Avem un scop comun – să construim Moldova Europeană”
08:30 | 06.09.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Aflat în vizită de lucru în raionul Rezina, prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu locuitorii din regiune pentru a discuta despre provocările cu care se confruntă cetățenii, proiectele guvernamentale care vin în sprijinul comunităților și importanța accelerării procesului de aderare a țării noastre la marea familie europeană, informează MOLDPRES cu referire la Direcția de comunicare a Guvernului.
Premierul s-a referit la pașii urmați de Republica Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană și a menționat că atingerea acestui obiectiv este esențială pentru creșterea economică, asigurarea păcii, stabilității și bunăstării în țara noastră.
„Avem un scop comun – să construim o Moldovă Europeană și o viață mai bună la noi acasă. Să reparăm drumuri, să oferim copiilor noștri condiții decente în grădinițe și școli, să creăm locuri de muncă bine plătite. Avem mai multe provocări, dar continuăm să acționăm - reabilităm infrastructura rutieră, creștem gradual salariile și îmbunătățim condițiile de muncă”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.
Potrivit premierului, datorită suportului partenerilor externi, autoritățile sporesc calitatea serviciilor în mai multe domenii, printre care și cel al sănătății. Astfel, peste 3 milioane de lei au fost investite în dotarea spitalelor raionale, pe teritoriul țării au fost deschise 12 centre de asistență în caz de accident vascular cerebral (AVC). Continuă eforturile și în domeniul educației, iar prin Programul guvernamental „Satul European” se investește în dezvoltarea localităților. În același timp, autoritățile se pregătesc de asimilarea fondurilor care vor fi accesibile în perioada de preaderare.
În discuții, cetățenii au vorbit despre provocările din domeniul agricol și cel zootehnic, necesitatea combaterii corupției, reformarea justiției, precum și importanța luptei împotriva dezinformării și propagandei.