ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Numărul secțiilor de votare deschise peste hotare și cele pentru cetățenii din localitățile din stânga Nistrului va fi stabilit până la 15 septembrie

15:55 | 10.09.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) urmează să stabilească numărul secțiilor de votare deschise peste hotare și cele pentru cetățenii din localitățile din stânga Nistrului până la 15 septembrie curent. Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul unor consultări publice organizate de CEC, informează MOLDPRES.

La discuții au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Inspectoratului General al Poliției, Biroului politici de reintegrare, reprezentanți ai grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova și participanți la referendum, observatori acreditați pentru aceste alegeri.

Președinta CEC, Angelica Caraman, a subliniat importanța acestor consultări, acestea oferind posibilitatea realizării schimbului de opinii și stabilirii punctelor forte, dar și a provocărilor în procesul de constituire a secțiilor de votare în afara țării și pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului.

La întocmirea listelor cu propunerile pentru aceste secții de votare au fost luate în calcul criteriile stabilite de legea electorală. Totodată, s-a ținut cont și de rezultatele comunicării cu autoritățile statelor de reședință în privința deschiderii secțiilor de votare extrateritoriale.

Totodată, participanții au discutat și despre votul prin corespondență, prelucrarea cererilor de înregistrare pentru a vota prin această metodă, certificarea funcționarilor electorali aflați în străinătate, organizarea activității organelor electorale inferioare. Un aspect important a ținut de securitatea funcționarilor electorali care vor activa în secțiile de votare ce vor fi deschise în state cu risc sporit de securitate, precum și în apropiere de localitățile care nu se află sub jurisdicția constituțională a statului.

img24007086

img24007086

img24007086

img24007086

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!