ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Luxemburgului și cel al Greciei vor vizita Republica Moldova

18:20 | 11.09.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. În următoarele zile, Republica Moldova va fi vizitată de premierul Luxemburgului, Luc Frieden și de prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis. Anunțul a fost făcut astăzi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, transmite MOLDPRES.

Țara noastră va fi vizitată de încă doi premieri în următoarea perioadă. Vineri, 13 septembrie, prim-ministrul Dorin Recean va avea o întrevedere cu omologul său luxemburghez, Luc Frieden, care se va afla într-o vizită oficială în țara noastră. Totodată, luni, 16 septembrie, la Casa Guvernului este așteptat prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, un bun prieten al țării noastre”, a afirmat Daniel Vodă.

Ambii oficiali vor fi găzduiți de premierul Dorin Recean și vor avea întrevederi inclusiv cu șefa statului Maia Sandu.

Deși vin în zile diferite, oficialii vor transmite un mesaj comun, atât Grecia, cât și Luxemburgul sprijină o R. Moldova europeană, o Moldova prosperă și o Moldova sigură”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Potrivit lui, oficialii vor discuta cu premierul Dorin Recean agenda bilaterală, agenda comercial-economică și procesul de integrare a țării noastre, dar fiind faptul că ambele state sunt membre ale UE.

img24007152

img24007152

img24007152

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!