Fermierii vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a-și restructura datoriile la bănci. Guvernul a avizat un proiect de lege menit să sprijine agricultorii afectați de secetă
18:42 | 11.09.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 11 sep. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat avizul la proiectul unei legi speciale pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă și a creditorilor acestora. Legea va fi promovată în regim prioritar și are drept scop acordarea unui răgaz pentru restructurarea datoriilor, astfel încât fermierii să poată depăși dificultățile economice cu care se confruntă. Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a explicat măsurile prevăzute în proiectul de lege, transmite MOLDPRES.
Potrivit vicepremierului, legea se aplică debitorului care întrunește cumulativ următoarele condiții: a obținut credite/împrumuturi, bunuri în leasing sau inputuri utilizate pentru activități agricole în baza unor contracte încheiate începând cu data de 1 septembrie 2023 și până la data de 1 septembrie 2024; ale cărui culturi agricole au fost afectate, în proporție de cel puțin 60%, de seceta pedologică și atmosferică din anul 2024, iar suprafața prelucrată afectată constituie nu mai puțin de 50% . Gradul de afectare a culturilor agricole se probează prin Actul de constatare a pagubelor cauzate culturilor agricole de situațiile excepționale cu caracter natural, conform documentului.
De asemenea, în raport cu debitorii prevăzuți, se suspendă de drept, pe un termen de şase luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, obligația de plată a datoriilor restante acumulate, precum și a ratelor scadente aferente împrumuturilor și creditelor, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane și penalități, datorate de debitori în anul 2024 către creditori până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Conform proiectului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, sub sancțiunea decăderii din drepturile prevăzute de aceasta, debitorul notifică creditorii despre cazul de afectare a culturilor agricole și invocă incidența asupra sa. Notificarea se realizează prin intermediul unor mijloace de comunicare scrisă (în formă liberă), cu anexarea listei tuturor creditorilor vizați de lege și a datoriilor către fiecare din aceștia, precum și a actelor doveditoare a întrunirii cerințelor prevăzute.
De asemenea, suspendarea obligațiilor de plată prevăzute, pentru termene ce excedează termenul de şase luni, precum și renegocierea obligațiilor date se pot realiza în baza acordului părților, prin intermediul inițierii de către debitori a negocierilor cu creditorii acestora, cu încheierea subsecventă a unor acorduri adiționale la contractele prevăzute. Prin derogare de la prevederile Codului civil al Republicii Moldova, în cazul suspendării obligațiilor de plată, se permite capitalizarea dobânzilor datorate până la 1 septembrie 2024. Datoria capitalizată se va plăti în rate pe durata rămasă până la scadența prelungită a creditului/împrumutului ulterior perioadei de suspendare.
Comisionul pentru renegocierea sau suspendarea creditelor/împrumutului în sensul prezentei legi se vor plafona la 1%. Termenul de scadență a garanțiilor financiare emise de Instituția Publică Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului prin Fondul de Garantare a Creditelor, care garantează creditele solicitate de către debitorii prevăzuți, se prelungește în aceleași condiții pentru un termen egal cu termenul prelungirii/renegocierii creditului, dar doar până la 31 decembrie 2025, cu condiția că creditul a fost contractat până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Debitorului, a cărui obligație de plată a fost suspendată în temeiul prezentei legi, îi este interzisă înstrăinarea activelor din patrimoniul său pentru perioada suspendării, fără informarea creditorilor. La rândul lor, creditorii sunt obligați să examineze, în termen de 30 zile calendaristice de la recepționare, cererea debitorului de renegociere sau de suspendare a obligației de plată, pentru termene ce excedează perioada de şase luni.
Proiectul de lege urmează să fie examinat în Parlament şi va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.