ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins până în iunie 2025

08:54 | 12.09.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli a fost extins până în luna iunie 2025. Anunțul a fost făcut astăzi de către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), transmite MOLDPRES.

Astfel, subdiviziunile responsabile din cadrul SFS asigură recepționarea cererilor de rambursare a TVA pentru perioadele fiscale pentru care a fost prelungit Programul.

Solicitarea rambursării TVA se efectuează prin depunerea unei cereri semnate electronic la adresa de e-mail a Serviciului Fiscal de Stat ([email protected]).

Subiecți ai Programului de rambursare a TVA sunt întreprinderile care activează în domeniul agriculturii, sunt înregistrate în calitate de plătitori ai taxei pe valoarea adăugată și care înregistrează sumele TVA spre deducere în perioada fiscală ulterioară.

Eligibile pentru Programul de rambursare a TVA sunt considerate întreprinderile pentru care nu mai puțin de 95% din activitatea desfășurată pe parcursul anului 2022 reprezintă una sau mai multe dintre activitățile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul activităților din economia Moldovei, aprobat prin Ordinul nr.28/2019 al Biroului Național de Statistică.

Totodată, eligibile sunt și întreprinderile care au suportat pierderi ca urmare a embargoului impus de Federația Rusă pentru importul producției de origine vegetală din Republica Moldova. În acest caz, se prezintă dovada deținerii în proprietate sau în folosință a plantației perene și certificatul cu privire la cultura agricolă și intrarea pe rod a acesteia, eliberat de către autoritatea administrației publice locale.

img24007162

img24007162

img24007162

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!