ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Investiții de 4,6 mil de euro în educație: Banii vor fi utilizați pentru renovarea a două cămine studențești și internaționalizarea universităților din țară

08:54 | 12.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Republica Moldova va beneficia de o investiție de 4,6 milioane de euro pentru renovarea capitală a două cămine studențești și susținerea universităților în asigurarea procesului de internaționalizare a învățământului superior. Prevederea se conține în amendamentul la Acordul de finanțare (Proiectul Învățământul Superior) dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, aprobat miercuri de Guvern, transmite MOLDPRES.  

Vom renova capital un cămin la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și unul la Universitatea de Stat din Moldova. Iar pentru a putea atrage mai mulți studenți străini și a consolida capacitățile financiare ale universităților noastre vom susține eforturile de internaționalizare a instituțiilor de învățământ superior. Vom da prioritate specialităților cu profil pedagogic, inginerești, tehnologiilor informaționale, medicinei veterinare. Principalii beneficiari ai acestor investiții vor fi patru universități mari din Chișinău”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Astfel, pe dimensiunea de internaționalizare va fi asigurată acreditarea a 16 programe în limba engleză, consolidarea cunoștințelor de limbă engleză pentru 300 de cadre didactice, elaborarea suportului curricular și a materialelor didactice în conformitate cu standardele internaționale, consolidarea capacităților instituțiilor de învățământ superior care oferă programe internaționale. 

Proiectul „Învățământul Superior din Moldova” este implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială în perioada 2020-2025. Valoarea totală a proiectului constituie peste 35 mln de euro.

În cadrul Proiectului, șapte instituții de învățământ superior și șase colegii pedagogice din țară beneficiază de modernizări ale infrastructurii instituțiilor și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii. De asemenea, aproape 3000 de manageri și cadre didactice universitare au fost instruite în elaborarea curriculumului, monitorizarea și asigurarea calității, evaluarea calificărilor în învățământul superior. 

Printre rezultatele implementării proiectului se numără și elaborarea a peste 300 de standarde de calificare pentru programele de licență, masterat și doctorat în 18 domenii de studii, precum și digitalizarea registrelor diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior în perioada 1992-2008, un volum de aproximativ 270 000 de înregistrări, care va oferi un instrument eficient de verificare și validare a documentarelor de studii.
 

 

img24007163

img24007163

img24007163

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!