ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ecologiștii din Briceni vs producătorii de mături: incendierea deșeurilor din această activitate va fi sancționată

15:55 | 12.09.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Odată cu venirea toamnei, în Moldova se intensifică activitățile tradiționale de confecționare a măturilor, un meșteșug practicat de generații. Totuşi, şi în această activitate paşnică există un fenomen îngrijorător pentru mediu – unii cetățeni aleg să incendieze ilegal deșeurile rezultate din această muncă, fapt ce aduce la poluarea aerului și la riscuri majore ecologice, transmite MOLDPRES cu referire la Inspectoratul pentru Protecţia Mediului.

Pentru a combate acest fenomen, inspectorii de mediu din raionul Briceni au organizat o serie de razii în localitățile unde meșteșugul confecționării măturilor este practicat frecvent. Scopul acestor acțiuni a constat în prevenirea incendiilor ilegale și informarea populației despre efectele nocive ale arderii deșeurilor.

Inspectorii le-au amintit cetățenilor că, potrivit legislației în vigoare, incendierea deșeurilor vegetale și a altor materiale este interzisă, sancționabilă prin amenzi substanțiale. Ecologiștii subliniază importanța colectării și compostării deșeurilor în mod responsabil, pentru a proteja atât sănătatea publică, cât și mediul înconjurător.

„Facem apel la cetățeni să colaboreze cu organele de control și să adopte metode ecologice de gestionare a deșeurilor. Sezonul de confecționare a măturilor este o tradiție importantă, dar trebuie practicat în armonie cu respectul pentru mediu”, rezumă Inspectoratul pentru Protecția Mediului..

img24007194

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!