ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Energiei: Gazoductul Iași - Chișinău ne-a asigurat securitatea energetică în anul 2022, când Gazprom a limitat unilateral livrările pentru R. Moldova  

17:11 | 13.09.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. În anul 2022, atunci când Gazprom a limitat unilateral volumele de gaze livrate pentru Republica Moldova, gazoductul Iași - Ungheni - Chișinău a fost un veritabil colac de salvare pentru securitatea energetică a țării noastre, asigurând transportul de gaze de pe piața europeană. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a vizitat stația de măsurare a gazelor, situată pe gazoductul Iași-Chișinău, la interfața între sistemele de transport a gazelor din România și Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Început în 2014, gazoductul Iași-Chișinău, are o lungime de peste 150 de kilometri și permite asigurarea consumatorilor de pe malul drept al Nistrului cu volumele de gaze necesare.

„Până în 2022, această infrastructură a fost utilizată extrem de puțin, tradițional gazele veneau pe altă rută, dar când Gazprom a limitat unilateral livrările către Moldova, acest obiect strategic ne-a ajutat să depășim criza energetică, iar consumatorii noștri pot fi siguri că mai mult nimeni nu ne poate șantaja cu lipsa de gaze. Acum, pregătim lansarea construcției unei nou gazoduct - Ungheni - Bălți, care va permite tranzitul de gaze spre depozitele subterane din Ucraina și va face mai atractiv Coridorul vertical de transport a gazelor”, a declarat Victor Parlicov. 

Construcția gazoductui Ungheni-Bălți a fost inclusă, alături de alte proiecte strategice, în planul de investiții ale operatorului de transport, iar Guvernul a avizat recent constituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a acestor proiecte.     

Printre acestea se numără și construcția unui gazoduct de centură a municipiului Chișinău, la care va fi conectată o conductă magistrală Cimișlia-Hâncești, pe o distanță de 40 km, ce va optimiza aprovizionarea cu gaze naturale pe direcția Sud-Centru. Investițiile urmează a fi executate de „Vestmoldtransgaz” și  „Moldovatransgaz”, iar valoarea proiectelor de dezvoltare va fi determinată în baza studiilor de fezabilitate și proiectelor tehnice.

În luna august curent operatorul sistemului de transport al gazelor naturale din Moldova „Vestmoldtransgaz” a fost certificat definitiv în conformitate cu cerințele Uniunii Europene, încheind astfel procesul de „Unbundling” sau separare a transportului de distribuția gazelor naturale. Obligația de separare a operatorilor sistemelor de transport al gazelor naturale este o cerință a Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, iar procesul de separare care a durat aproape cinci ani. 

 

img24007237

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!