Nicolae Plămădeală este noul deputat al Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”
18:44 | 13.09.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Nicolae Plămădeală este noul deputat al Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Deputatul a fost prezentat de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul ședinței plenare de astăzi, transmite MOLDPRES.
Nicolae Plămădeală este din municipiul Chișinău și este inginer mecanic. Mandatul de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate a devenit vacant după ce Mariana Lucrețeanu și-a dat demisia, fiind numită în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
La fel, în cadrul ședinței de astăzi, deputații au adoptat un proiect de hotărâre prin care s-a declarat vacant un mandat de deputat, care aparține Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Acest lucru s-a întâmplat după ce a încetat mandatul lui Iurie Păsat în legătură cu decesul parlamentarului. În acest context, deputații au ținut un minut de reculegere. „Coleg sârguincios, muncitor, integru, care a muncit mulți ani pentru comunitatea sa, Bălceana, raionul Hâncești, și va rămâne, în continuare, în memoria noastră. Datoria noastră este să-i cinstim memoria”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
De asemenea, a fost modificată componența nominală a Comisiei speciale pentru identificarea măsurilor privind depășirea crizei în domeniul agricol. Alexandr Trubca a fost numit în funcția de președinte al Comisiei, iar Viorel Barda – în funcția de membru. Anterior, această funcție a fost deținută de Iurie Păsat.