ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Dorin Recean, la Leova: „Drumul R34, care trece prin Sărata-Nouă, a fost deblocat, circulația se desfășoară în condiții de siguranță”

22:04 | 14.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Dorin Recean a întreprins o viziă în raionul Leova, unul din cele mai afectate de ploile torențiale. Premierul a discutat cu locuitorii, polițiștii, salvatorii, drumarii și cu administrația locală în satele Sărata-Nouă și Romanovca. Autoritățile locale au anumțat că drumul R34, care trece prin Sărata-Nouă, a fost deblocat, iar circulația se desfășoară în condiții de siguranță, transmite MOLDPRES.

Din păcate, mai mulți agenți economici din localitate au avut de suferit - viitura puternică le-a inundat depozitele.

„La Romanovca, din cauza digului iazului care a cedat, două poduri au fost distruse de ape. În acest context, am cerut o anchetă privind modul de exploatare și întreținere a iazului rupt. Am vizitat și una din cele 9 gospodării afectate. Oamenii zic că demult nu au mai văzut așa ploaie, care în doar câteva ore le-a inundat casele, beciurile și grădinile. Comisiile locale pentru Situații Excepționale au consemnat pierderile suferite de cetățeni. Guvernul va interveni prin Fondul de Intervenție, împreună cu administrația publică locală, pentru a sprijini comunitățile afectate”, susţine şeful Cabinetului de miniştri.

Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării, împreună cu autoritățile locale acționează, în continuare, pentru a remedia problemele apărute în toată țara. „Mulțumesc tuturor echipelor implicate pentru mobilizarea promptă și tuturor cetățenilor care au dat o mână de ajutor în perioada intemperiilor”, a relevat Dorin Recean.

„Celula de criza rămâne activată pentru următoarele 72 de ore și vom primi raportare din oră în oră. În același timp, îndemnăm repetat cetățenii să urmeze cu strictețe recomandările autorităților pentru a asigura siguranța lor și a celor din jur. Evitați deplasările neesențiale în zonele afectate și informați-vă doar din surse oficiale, iar în caz de necesitate sunați la 112”, a mai spus premierul.

Ulterior, comisiile locale pentru Situații Excepționale vor evalua pagubele și vor prezenta Guvernului informațiile pentru repararea acestora. Potrivit prognozei meteo, Codul Galben și Portocaliu se menține inclusiv pentru ziua de mâine, 15 septembrie.

img24007280

img24007280

img24007280

img24007280

img24007280

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!