Cod portocaliu de instabilitate atmosferică // Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să evite deplasările: „Să avem grijă unii de alții”
10:24 | 15.09.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/.Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de mulțumire pentru toți cei care s-au implicat la lichidarea consecințelor ploilor abundente din ziua de sâmbătă, 14 septembrie, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Le mulțumesc salvatorilor, pompierilor, polițiștilor, carabinierilor, soldaților, drumarilor, medicilor, primarilor și tuturor celor care au fost la datorie fără încetare și dat o mână de ajutor oamenilor aflați în primejdie din cauza ploilor abundente de sâmbătă. Îi mulțumesc și fiecărui cetățean care a sărit în ajutor la nevoie”, a spus Președinta.
Șefa statului a menționat că autoritățile au lucrat toată noaptea acolo unde a fost nevoie de pomparea apei din gospodăriile inundate, deblocarea drumurilor și înlăturarea consecințelor intemperiilor, mai ales în centrul și sudul țării.
„Din păcate, pentru astăzi, la fel, se așteaptă ploi torențiale, de aceea vă îndemn să evităm deplasările care pot fi amânate. Să avem grijă unii de alții”, a punctat Președinta Maia Sandu.
Ploile torențiale vor continua și pe parcursul zilei de astăzi. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă până în dimineața zilei de luni, 16 septembrie, ora 05:00.