ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Militarii prin contract ar putea călători gratuit în toate tipurile de transport

12:53 | 20.09.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Militarii prin contract ai Armatei Naționale vor beneficia de mai multe garanții sociale. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi în prima lectură de Legislativ, comunică MOLDPRES.

Inițiativa conține o serie de completări care au drept scop îmbunătățirea protecției sociale a militarilor și a membrilor familiilor acestora, sporirea atractivității în serviciul militar, eliminarea inechităților și discriminărilor etc.

Autorii inițiativei propun ca perioada aflării în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani să se includă în vechimea serviciului militar. Totodată, se propune ca militarii prin contract, pe lângă concediul paternal, să dispună de dreptul la concediu în cazul adoptării copiilor nou-născuți sau luării sub tutelă a acestora.

De asemenea, se propune ca militarii prin contract ai Forțelor Armate să dispună de dreptul de a călători gratuit în toate tipurile de transport rutier la nivel local, cu excepția taximetrelor. O altă prevedere ține de faptul că militarii prin contract să aibă dreptul de a participa, în cadrul structurii militare în care îndeplinesc serviciul militar, în proiecte de dezvoltare finanțate din surse externe.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la statutul militarilor a fost elaborat de Ministerul Apărării.

img24007493

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!