Drepturile consumatorilor de conținut sau de servicii digitale vor fi mai protejate
13:07 | 20.09.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 20 sep. /MOLDPRES/. Drepturile consumatorilor de conținut sau de servicii digitale vor fi mai protejate. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi în prima lectură de Parlament, comunică MOLDPRES.
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și transpune în legislația națională o directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale.
Astfel, noua lege prevede furnizarea unui set de reguli uniforme și bine definite pentru vânzarea și consumul conținutului digital, cum ar fi programe de calculator, softuri, jocuri, cărți digitale sau DVD-uri, CD-uri sau stickuri, în cazul în care acestea sunt purtătoare de conținut sau servicii digitale.
La fel, inițiativa legislativă conține prevederi care au drept scop protejarea drepturilor consumatorilor. Aceștia vor avea la dispoziție cel puțin doi ani pentru a solicita o remediere, în cazul în care au depistat defecte la conținutul digital. În cazul în care defectele sunt repetitive sau grave, consumatorii vor putea restitui produsul, vor putea păstra produsul și să primească o parte din prețul plătit sau vor putea să returneze produsul și să obțină recuperarea banilor.
De asemenea, vor fi eliminate barierele legate de dreptul contractelor în cazul comerțului online transfrontalier cu bunuri și servicii digitale prin crearea de drepturi și protecție uniformă a consumatorilor. Autoritatea responsabilă de exercitarea controlului asupra respectării prevederilor privind furnizarea conținutului digital sau a serviciului digital este desemnat Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.