Învățământul dual va fi extins în universități. Tinerii vor putea îmbina studiile cu activitatea într-o companie
13:23 | 25.09.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 25 sep. /MOLDPRES/. Tinerii care învață în universități vor putea să îmbine studiile cu activitatea într-o companie și să beneficieze de salariu. Practica, care era aplicată până în prezent doar în învățământul profesional tehnic, va fi extinsă începând de anul viitor și în instituțiile de învățământ superior. Regulamentul privind organizarea învățământului dual în universități a fost aprobat astăzi de Guvern, transmite MOLDPRES.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun a explicat că de noile facilități vor putea beneficia studenții de la anul III și IV, care vor avea posibilitatea să petreacă „până la 40% dedicat studiilor nemijlocit într-o companie lucrând”. La prima etapă, practica va fi aplicată, potrivit ministrului, la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie sau IT.
„Un obiectiv important pentru Guvern și pentru Ministerul Educației și Cercetării este să asigurăm relevanța studiilor, inclusiv a studiilor universitare pentru piața muncii. În acest sens, propunem astăzi aprobarea unui regulament cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual în învățământul superior. Asta înseamnă că studenții noștri vor putea pe durata studiilor să lucreze în companii și totodată să învețe, fiind salarizați de către companie. Timpul petrecut în companie va fi contabilizat în contul studiilor pe care le desfășoară”, a spus Dan Perciun.
Oficialul a adăugat că practica este deja aplicată cu succes în învățământul profesional tehnic, în care sunt încadrați în acest an circa 1600 de elevi care lucrează și învață simultan. „Dorim să aducem aceeași practică în universități respectiv începând cu anul III și anul IV, studenții vor putea petrece până la 40% dedicat studiilor nemijlocit într-o companie lucrând. Obiectivul este să începem cu specialitățile unde partea teoretică este mai mică. Vorbim aici despre specialități aplicative, logistică, marketing, contabilitate, IT”, a afirmat șeful de la Educație.
Dan Perciun a menționat că inițiativa va contribui la creșterea ratei de angajare a tinerilor după încheierea studiilor, sporirea relevanței programelor de studii și racordarea lor mai bună la piața muncii.
În Republica Moldova există 16 instituții de învățământ superior, cu peste 200 de specialități și programe de studii, la care învață circa 56 mii de studenți.