DOC Decretul privind destituirea lui Eduard Ohladciuc a fost publicat în Monitorul Oficial
12:46 | 27.09.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. Decretul privind destituirea lui Eduard Ohladciuc din funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale a fost publicat vineri, 27 septembrie, în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Potrivit documentului, Eduard Ohladciuc se destituie din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale.
Prezentul decret intră în vigoare la data semnării și poate fi contestat în instanța de judecată în termenul prevăzut de lege.
Pe data de 18 septembrie, Executivul a propus șefei statului să-l demită pe Eduard Ohladciuc. Propunerea a parvenit după expirarea contractul de îndeplinire a serviciului militar al acestuia.
Eduard Ohladciuc, este de profesie militar și a absolvit Şcoala Militară Superioară Rachete Antiaeriene din Nijegorodsk. Din anul 2007 până în 2014, a deținut postul de șef al Direcţiei personal a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. În 2016 a fost numit în funcția de locţiitor șef la Marele Stat Major al Armatei Naţionale.