Victoria Furtună s-a lansat în campania electorală pentru scrutinul din această toamnă
17:26 | 29.09.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Candidatul pentru alegerile prezidențiale din partea unui grup de cetățeni, Victoria Furtună, s-a lansat duminică, 29 septembrie, în campania electorală. Evenimentul a avut loc în orașul Hâncești, transmite MOLDPRES.
Candidata a prezentat mai multe acțiuni ce urmează a fi realizate în următorii patru ani.
„M-am lansat în orașul meu natal Hâncești, care unește oamenii prin tradiții, valori, credință și dorința pentru o Moldova Nouă. Mulțumesc tuturor prezenți, care au venit să audă cum se va dezvolta Moldova în următorii patru ani. Împreună suntem puternici, iar cu ajutorul Domnului putem crea paradisul aici acasă, în Republica Moldova”, a spus Victoria Furtună.
Victoria Furtună are 43 de ani și este fost procuror.
În Republica Moldova, se desfășoară campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie curent.
În buletinul de vot se vor regăsi 11 candidați înregistrați de Comisia Electorală Centrală. Candidații vor avea următoarea ordine: Alexandr Stoianoglo, desemnat de „Partidul Socialiştilor din Republica Moldova”; Maia Sandu, desemnată de „Partidul Acțiune și Solidaritate”; Renato Usatîi - Partidul politic „Partidul Nostru”; Vasile Tarlev - Partidul pentru Viitorul Moldovei; Irina Vlah, desemnată de către adunarea cetățenilor; Ion Chicu - „Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei”; Andrei Năstase, desemnat de către adunarea cetățenilor; Octavian Ţîcu - Blocul Electoral „ÎMPREUNĂ”; Victoria Furtună; Tudor Ulianovschi; Natalia Morari, desemnați de către adunarea cetățenilor.