Israelul l-a declarat pe secretarul general al ONU „persoană non-grata”
08:23 | 03.10.2024 Categorie: Externe
Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Autoritățile Israelului i-au interzis lui António Guterres, secretar general al ONU, intrarea în țară, ca urmare a declarațiilor lui după atacul masiv al Iranului. Israelul a calificat discursul său „insuficient de hotărât” și l-a acuzat de politică antievreiască, comunică BBC.
După atacul masiv al Iranului asupra Israelului, Guterres a postat pe platforma X un text scurt din trei propoziții. „Eu condamn extinderea conflictului în Orientul apropiat. Acest lucru trebuie să se termine. Noi avem nevoie de încetarea focului”, a scris secretarul general.
Politicienii din Israel au reacționat dur la faptul că Guterres nu a spus direct despre Israel și nu a condamnat atacul Iranului. Ministrul de externe al Israelului Israel Katz l-a acuzat pe Guterres de susținere a teroriștilor și l-a declarat persoană non-grata.