IGP: Numai în septembrie din Rusia au fost transmiși 15 milioane de dolari pentru coruperea alegătorilor
12:05 | 03.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Inspectoratul Național de Investigații în comun cu Procuratura Anticorupție au efectuat joi, 3 octombrie, peste 25 de percheziții în cadrul unei cauze penale pornită privind finanțarea ilegală a partidelor politice. Peste 130 mii de cetățeni sunt în vizorul oamenilor legii, pe conturile acestora, numai în septembrie fiind transferați din Federația Rusă peste 15 milioane de dolari. Anunțul a fost făcut astăzi la un briefing de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu și procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, comunică MOLDPRES.
Potrivit lui Cernăuțeanu, perchezițiile au avut loc în cadrul unei cauze penale pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali - săvârșită în proporții mari, dar și pentru spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari. În cadrul perchezițiilor realizate au fost ridicate: înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și sume de bani în diferită valută.
Conform materialelor, persoanele afiliate organizației criminale conduse de Ilan Șor, au fost instruite să racoleze persoane pentru participarea la scrutinul electoral contra sumelor de bani, urmând să fie anunțați în ajunul alegerilor prin intermediul grupurilor din aplicația Telegram privind candidatul ce urmează a fi votat precum și să voteze cu opțiunea „Nu” la referendum.
Potrivit sursei citate, grupul criminal organizat este format inclusiv din persoane ce se află pe teritoriul Federației Ruse și dirijează activitatea „într-o formă ierarhică bine organizată formată din: 130 lideri teritoriali care dirijează activitatea grupului, fiind remunerați lunar cu 45 mii lei. Circa 1927 președinți de sector care racolează și dirijează activitatea grupului de activiști și simpatizanți din sectorul deservit, fiind remunerați lunar cu 4 600 lei. Peste 50 mii activiști care racolează și dirijează activitatea grupului de simpatizanți din sectorul deservit, aceștia fiind remunerați lunar cu 4 600 lei. Peste 70 mii simpatizanți - aceștia fiind persoanele racolate contra unor sume de bani și instruite să voteze la Referendum cu opțiunea „Nu” precum și candidatul care urmează a fi votat. Aceștia ar fi remunerați lunar cu suma de 1800 lei”, anunță poliția.
„La ziua de astăzi, Republica Moldova, este subiectul unor atacuri directe care vin din Federația Rusă sub diferite forme, una dintre acestea fiind finanțarea ilegală a partidelor. Menționez că doar la ziua de astăzi poliției îi sunt cunoscute peste 130 de mii de persoane implicate în aceste acțiuni. Doar pentru luna septembrie, peste 15 milioane de dolari care au fost transferați în adresa acestor persoane care au diferite roluri în grup. Țin să precizez că toate formele de asigurare a mecanismelor de preluare a datelor personale și de ghidare a acestor persoane se realizează prin boturile de telegram. Aceste transferuri au drept scop perturbarea procesului electoral în Republica Moldova și nu urmăresc doar nemijlocit coruperea, dar și alte acțiuni precum organizarea de proteste și destabilizări. În acest context, țin să reiterez că pentru toate acțiunile fiecare persoană implicată este pasibilă de răspundere”, a spus Cernăuțeanu.
Cei doi șefi ai instituțiilor de resort au îndemnat cetățenii care au primit transferuri de la membrii grupului să anunțe poliție și să coopereze cu organele de drept.
Șefa de la Procuratura Anticorupție, Veronica Dragalin a anunțat amenzile pe care le riscă membrii grupului. Ea a spus că toate persoanele din schemă, în funcția de gradul de implicare, riscă pedepse cu închisoarea de până la 10 ani și amenzi de până la un milion de lei. De asemenea, unii membri ai grupului riscă și aplicarea sechestrelor pe averea deținută.