Un bărbat a decedat în incinta Aeroportului Internațional Chișinău
14:58 | 04.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 4 oct. /MOLDPRES/. Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, a decedat în incinta Aeroportului Internațional Chișinău. Cazul a avut loc vineri, 4 octombrie curent, transmite MOLDPRES.
Este vorba de un cetățean al Republicii Moldova ce se afla la ghișeul unei companii aeriene din incinta aeroportului. Acesta urma să procure un bilet de avion, rezervat în prealabil.
„Într-un moment dat, bărbatului i s-a făcut rău și și-a pierdut cunoștința. La fața locului, au intervenit imediat medicii din cadrul Punctului Medical al Aeroportului, care au încercat să-l resusciteze. La Aeroport a sosit și un echipaj al ambulanței, care a intervenit cu manevre de resuscitare”, a anunțat Aeroportul Internațional Chișinău.
În pofida multiplelor tentative realizate de medici, bărbatul a decedat.