ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

FOTO Festivalul Național al Mărului din Soroca, un eveniment între tradiție, noi tehnologii și celebrarea recoltei

11:27 | 07.10.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Producători de mere din întreaga țară s-au reunit ieri, în „capitala mărului”, Soroca, în cadrul celei de-a XIII-a ediție a Festivalului Național al Mărului, pentru a promova diversitatea soiurilor de măr, tehnologiile moderne de prelucrare a merelor și producere a materialului săditor pomicol, transmite MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul raional Soroca, filiala Soroca a Camerei de Comerț și Industrie, în comun cu agenți economici din țară și autoritățile centrale de profil. Potrivit autorităților locale, sărbătoarea a devenit deja o carte de vizită a localității.

Scopul Festivalului constă în popularizarea și dezvoltarea sectorului agrar, promovarea producătorilor autohtoni de mere, precum și a businessului specializat în tehnologii moderne de prelucrare a merelor și producere a materialului săditor pomicol. „De asemenea, prin intermediul festivalului, ne propunem să susținem producătorii din regiune și să-i ajutăm să-și promoveze produsele atât pe piața internă, cât și spre export”, au precizat autoritățile locale.

Asociația Moldova Fruct a fost prezentă la eveniment cu un stand expozițional, care a cuprins o varietate de soiuri de măr, precum și cu posibilitatea de a testa fructele, cu echipamentele de măsurare a indicilor de calitate.  

„Merele moldovenești se deosebesc prin gustul lor autentic și calitatea deosebită, fapt pentru care sunt cartea de vizită a Republicii Moldova. Datorită eforturilor Asociației Moldova Fruct, producătorii noștri își consolidează poziția pe piețele de export”, a estimat Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct.

În sezonul 2023-2024, Republica Moldova a exportat 133 de mii de tone de mere, față de 124 de mii de tone în 2022-2023. Din cauza condițiilor climaterice, recolta de mere din acest an va fi de 450 mii tone, cu circa 14% mai mică, față de anul precedent. O reducere a cantității de mere în acest sezon este înregistrată și în Uniunea Europeană.

Totuși, datorită livezilor moderne din Republica Moldova, echipate cu plase antigrindină și sisteme de irigare s-a reușit să se obțină o cantitate de mere pentru export, similară cu cea din anul 2023.

În luna august, au început exporturile de mere din recolta anului 2024. În august-septembrie au fost exportate 13,300 tone de mere.   

Moldova produce mere pe o suprafață de 46 mii hectare. 

 

img24007953

img24007953

img24007953

img24007953

img24007953

img24007953

img24007953

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!