Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău a fost modernizat cu sprijinul Băncii Mondiale. Instituția dispune de echipamente digitale unice în R. Moldova
18:46 | 08.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Tinerii care învață la Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău vor beneficia de condiții mai bune de studii. Mai multe spații ale instituției au fost renovate și dotate cu mobilier și echipamente noi. Acest lucru a fost posibil grație unui grant în valoare de 808 500 de euro oferit de Banca Mondială, prin proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, transmite MOLDPRES.
Cu acești bani, șapte săli de clasă și laboratoare au fost renovate și dotate cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație, unele dintre care sunt unice în Republica Moldova. Totodată, au fost achiziționate două laboratoare mobile STEAM, 20 de Zspace (tehnologie inovatoare AR/VR pentru educație), mai multe stații de lucru, calculatoare performante, tablete, laptopuri, ochelari VR și alte echipamente IT. De aceste spații vor beneficia peste 1170 de elevi și 81 de cadre didactice ale Colegiului.
Noile săli de clasă și laboratoare au fost vizitate de secretarul de stat al Ministerului Educației și Cercetării, Galina Rusu. „Ne-am bucurat că am reușit să dezvoltăm programele din domeniul pedagogic, conform noilor tendințe și utilizând cele mai noi tehnologii, căci dezvoltarea unei societăți începe în sala de clasă atunci când elevii sunt bine pregătiți pentru o societate în schimbare”, a spus Galina Rusu.
Din resursele alocate, instituția a mai elaborat și digitalizat 22 de suporturi noi de curs pentru specialitățile care formează pedagogi. De asemenea, au fost desfășurate mai multe instruiri ale cadrelor didactice în domeniul educației pentru mediu, managementul proiectelor, roboticii, digitalizării resurselor educaționale.
În total, șapte instituții de învățământ superior și șase colegii pedagogice din țară beneficiază de modernizări ale infrastructurii și ale programelor de studii conform cerințelor pieței muncii cu sprijinul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova” în perioada 2020-2025. Valoarea totală a acestuia este de peste 35 de milioane de euro.