ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Capitala Republicii Moldova sărbătorește Hramul orașului

08:20 | 14.10.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Chișinăul sărbătorește astăzi Hramul oraşului, zi în care creştinii ortodocşi de stil vechi prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, transmite MOLDPRES.

Orașul Chișinău a împlinit în acest an 588 de ani de la prima atestare documentară. Prima menţiune documentară a orașului ca localitate datează din 17 iulie 1436 (Chișinăul lui Acbaș). A doua mențiune documentară, în ordine cronologică, datează din 1466 în documentul de proprietate eliberat de Ștefan cel Mare, prin care confirmă unchiului său Vlaicu, Pârcălab de Cetatea Albă, o seliște, cu întreaga moșie și cu moară.

În evul mediu, satul Chişinău era dens populat. Treptat, orașul devine un important centru comercial, în care se consolidează comerţul permanent, de iarmaroc. Locuitorii au trăit şi timpuri mai grele. Chişinăul a fost devastat de turci şi tătari în mai multe rânduri. Războaiele ruso-turceşti din sec. XVIII şi XIX au provocat multe daune şi au ruinat oraşul.

Treptat, Chişinăul se extinde teritorial spre actualul bulevard Ştefan cel Mare, numit pe atunci strada Moskovskaia. În 1830-1836 este înălţată Catedrala cu clopotniţa şi pusă baza unei grădini publice. Creşterea oraşului a făcut ca satele Buiucani, Schinoasa, Tăbăcăria, Mălina să devină suburbii ale Chişinăului în anii 1830-1840.

Chișinăul este supranumit „Orașul din piatră albă”. Respectivul supranume provine din abundența clădirilor deschise la culoare, fiind construite din piatra albă de calcar. Capitala țării şi-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai sec. XIX, când l-a avut ca arhitect al oraşului pe Alexandr Bernardazzi. Acesta a proiectat unele străzi, cartiere și cele mai importante clădiri, iar în prezent, numele lui îl poartă o stradă din centrul oraşului.

La momentul actual, capitala țării numără o populație de peste şase sute mii de cetățeni. Chișinăul găzduiește ambasadele multor state, reprezentanțe ale unor instituții și organisme internaționale. Aici au loc reuniuni, conferințe științifice mondiale, se deschid expoziții și târguri. Organul local al puterii de stat este Primăria municipiului (Consiliul municipal).

img24008195

img24008195

img24008195

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!