Pompierii au intervenit la incendiu la „Casa Presei”
11:34 | 15.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit în această dimineață la „Casa Presei” după ce un panou electric a luat foc, comunică MOLDPRES.
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:58. La etajul patru în incinta clădirii a fost observat fum.
Conform sursei citate, la fața locului au fost îndreptate forțe și mijloace IGSU conform nivelului sporit de intervenție. Pompierii au stabilit că s-a produs un scurtcircuit fără ardere la un panou electric. Nivelul sporit de intervenție a fost anulat.
Cauza incidentului urmează a fi investigată de specialiști.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!