Șefa statului i-a felicitat pe toți cetățenii pentru Premiul Nansen, oferit de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați
15:48 | 15.10.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 oct. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu a transmis astăzi un mesaj de felicitare către toți cetățenii Republicii Moldova pentru recunoașterea internațională primită prin Premiul Nansen, oferit de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (ICNUR), comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
„Suntem mândri că oamenii Moldovei au fost recunoscuți pentru solidaritatea și compasiunea arătate în momentul în care am primit sute de mii de ucraineni, care fugeau din calea războiului. Acest premiu este o dovadă a generozității și tăriei poporului nostru”, a declarat președinta.
Premiul, dedicat tuturor moldovenilor, a fost ridicat de soprana și Ambasadoarea Bunăvoinței ICNUR, Valentina Nafornița, alături de Zaharia și Tatiana Aramă, un cuplu din satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, care a găzduit refugiați gratuit în agropensiunea lor „Casa Veche”, aflată la doar câțiva kilometri de hotar. La fel ca ei, mulți alți moldoveni și-au deschis casele și inimile și au oferit sprijin necondiționat ucrainenilor care fugeau de ororile războiului.
Premiul Nansen pentru Refugiați, creat în 1954 în onoarea diplomatului norvegian Fridtjof Nansen, recunoaște eforturile excepționale ale persoanelor, grupurilor sau organizațiilor în protejarea și sprijinirea refugiaților, persoanelor strămutate intern sau apatrizilor. Distincția onorează acte remarcabile de curaj, solidaritate și dedicare umanitară, fiind o expresie globală a recunoștinței pentru cei care pun umanitatea pe primul loc în fața marilor provocări.