În capitală a demarat sezonul de încălzire în contextul răcirii vremii
11:35 | 17.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. În Chișinău începe sezonul de încălzire pentru consumatorii din municipiu. O dispoziție în acest sens a fost semnată joi de primăria capitalei, transmite MOLDPRES.
Potrivit documentului emis, Societatea pe Acțiuni (SA) „Termoelectrica”, de comun acord cu SA „Apă - Canal Chișinău”, va asigura conectarea obiectivelor fondului locativ și a instituțiilor sociale, conform contractelor încheiate, în baza solicitării acestora.
De asemenea, preturile de sector, Direcția Generală Locativ-comunală și Amenajare, gestionarii fondului locativ, agenții economici și alți consumatori de energie termică vor pregăti obiectivele pentru primirea agentului termic.
În prezent, SA „Termoelectrica” asigură cu energie termică 4 339 de imobile din municipiul Chișinău.
Livrarea agentului termic are loc în contextul răciri vremii. Astfel, pentru perioada 17-21 octombrie, meteorologii au emis Cod Galben de înghețuri. Avertizarea prevede că, în orele nocturne și ale dimineții, se vor înregistra înghețuri la suprafața solului, izolat în aer, cu intensitatea de până la -4 grade Celsius.
Anul trecut, în capitală agentul termic a fost conectat la finele lunii octombrie. Prioritar sunt conectate la căldură grădinițele, școlile, spitalele și instituțiile sociale.
Sezonul termic demarează atunci când trei zile consecutiv sunt înregistrate temperaturi medii zilnice de până la +10°C. Totodată, acesta se încheie la finele lunii martie sau începutul lunii aprilie, în funcție de temperaturile de afară.