ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oamenii legii au întocmit încă 295 de procese- verbale pentru corupere electorală

09:15 | 25.10.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 25 oct. /MOLDPRES/. Polițiștii au întocmit 295 de procese- verbale pentru corupere electorală pasivă, 163 de procese fiind transmise deja Centrului Național Anticorupție, pentru examinare și adoptarea deciziilor, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, până în prezent peste 520 de persoane au fost documentate pentru corupere electorală.

Șeful IGP,Viorel Cernăuțeanu a îndemnat ieri în cadrul unei conferințe de presă cetățenii să conștientizeze riscurile și să conlucreze cu organele de drept pentru a curma acest proces ilegal.

Prin implicarea în acțiunile de corupere electorală, cetățenii sunt atrași în mod direct într-o schemă ilegală realizată de organizația criminală a lui Ilan Șor. Banii primiți de cetățeni nu vor depăși amenzile aplicate. Aceștia riscă sancțiuni de până la 37 500 de lei”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.

Conducerea IGP anunță că oamenii legii întreprind acțiuni pentru documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, dar și celor care au influențat procesele de a corupe alegătorii.

Încurajăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze orice tentativă de corupție electorală. Doar prin implicarea activă a tuturor putem asigura un scrutin electoral corect și transparent, fără influențe ilegale”, se spune în comunicatul emis de poliție.

img24008558

img24008558

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!