Începe vacanța de toamnă a elevilor. Poliția vine cu recomandări pentru părinți și copii
11:26 | 26.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Oamenii legii au prezentat recomandări pentru părinți și copii privind respectarea măsurilor de siguranță în timpul vacanței de toamnă, care începe astăzi pentru elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Oxana Toderiță, a specificat că recomandările au drept scop prevenirea delincvenței juvenile, a traumatismelor în rândul copiilor, a infracțiunilor comise împotriva acestora, precum și asigurarea securității minorilor.
Potrivit oamenilor legii, părinții sunt îndemnați să atenționeze copii să evite joaca pe drumurile publice, să traverseze strada doar la trecerile pentru pietoni și doar după ce șoferii au acordat prioritate, să evite discuțiile cu străinii în stradă, să nu accepte nimic și să nu urce în mașinile persoanelor pe care nu le cunosc.
Totodată, dacă rămân singuri acasă, copii nu trebuie să deschidă niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă cei din urmă spun că sunt trimişi de părinţi.
În același timp, este important ca părinții să fie atenți cu cine comunică online copii lor și să se asigure că aceștia nu oferă nimănui informații personale.
„În situații de risc, apelați cu încredere la poliție sau sunați la numărul 112”, a afirmat Oxana Toderiță.
Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale au ieşit în vacanța de toamnă, care va dura nouă zile. Aceștia vor reveni la ore luni, pe 4 noiembrie.