ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oamenii legii au întocmit încă 341 de procese-verbale pentru corupere electorală

12:37 | 26.10.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Polițiștii au întocmit încă 341 de procese-verbale pentru corupere electorală pasivă. 262 dintre acestea au fost deja transmise Centrului Național Anticorupție pentru examinare și adoptarea deciziilor, transmite MOLDPRES.

„Poliția a înregistrat vineri, 25 octombrie, 489 de informații, fiind întocmite 341 de procese- verbale de constatare a contravenției prevăzute de art. 47 prim din Codul Contravențional al Republicii Moldova– coruperea electorală pasivă, 262 de procese verbale fiind transmise deja, după competență, Centrului Național Anticorupție, pentru examinare și adoptarea deciziilor legale”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției.

Potrivit instituției, persoanele care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutite de plata amenzilor, conform legii.

În continuare poliția întreprinde acțiuni pentru documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, dar și celor care au influențat procesele de a corupe alegătorii. Încurajăm cetățenii să fie vigilenți și să raporteze orice tentativă de corupție electorală”, a conchis IGP.

 

img24008603

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!