Profesori de discipline non-lingvistice din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia vor beneficia de cursuri de limbă română
08:39 | 29.10.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 28 oct. /MOLDPRES/. Un număr de 30 de profesori de discipline non-lingvistice din Comrat și Taraclia vor beneficia de cursuri de limba română în cadrul „Programului de predare integrată a limbii române prin intermediul disciplinelor de specialitate”, transmite MOLDPRES.
De noul proiect vor beneficia profesori de la discipline precum Dezvoltare personală, Istorie, Matematică și Informatică, care vor putea preda aceste materii în limba română.
Cursurile de limba română sunt organizate de Centrul lingvistic „Limba noastră” și Centrul de Cercetare „Limba noastră” din cadrul Facultății Transfrontaliere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, România, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
La evenimentul de lansare a proiectului, șeful Serviciului Politici în domeniul relațiilor interetnice a Ministerului Educației și Cercetării, Ivan Duminica, a afirmat că acest program este esențial pentru a oferi profesorilor sprijinul necesar în predarea în limba română, contribuind astfel la implementarea programului de educație multilingvă.
Programul este structurat în două etape: prima se desfășoară la Comrat și Taraclia, iar a doua va avea loc în primăvara anului 2025, la Galați. Participanții vor avea oportunitatea de a învăța limba română prin metode moderne, inclusiv terminologia specifică disciplinelor pe care le predau.