Americanii își aleg astăzi președintele
09:34 | 05.11.2024 Categorie: Externe
Washington, 5 nov. /MOLDPRES/. Este ziua alegerilor în Statele Unite, iar Donald Trump şi Kamala Harris se luptă pentru a deveni următorul preşedinte într-o cursă extrem de strânsă, care este posibil să fie diferenţiată de câteva mii de voturi, relatează BBC, preluat de news.ro și MOLDPRES.
Milioane de oameni vor merge în curând la urne, care se deschid în unele state la ora locală 05:00 (12:00, ora Moldovei), pentru a decide cine va fi cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite.
Kamala Harris şi Donald Trump sunt deocamdată la egalitate, cu câte trei voturi fiecare, într-un mic oraş din New Hampshire care, în mod tradiţional, dă startul votului în ziua alegerilor. Încă din anii 1960, alegătorii din Dixville Notch, situat aproape de graniţa cu Canada, se adună imediat după miezul nopţii pentru a vota. Voturile sunt apoi numărate şi rezultatele anunţate - cu câteva ore înainte ca alte state să deschidă urnele. Potrivit CNN, patru republicani şi doi alegători nedeclaraţi au participat marţi la vot imediat după miezul nopţii.
Kamala Harris, care a devenit candidatul Partidului Democrat după ce preşedintele Joe Biden a ieşit din cursă în iulie, pledează pentru dreptul la avort şi a promis să reducă costurile la alimente şi locuinţe pentru familiile de muncitori.
Candidatul republican, Donald Trump, care a supravieţuit în acest an la două tentative de asasinat, a promis să sigileze frontiera americană pentru a împiedica imigraţia şi a propus reduceri de taxe în valoare de trilioane de dolari.
Ambii candidaţi au prezentat viziuni dure pentru viitor dacă pierd alegerile. Donald Trump spune că ţara se va „duce dracului” şi va deveni „comunistă imediat” dacă el va pierde, în timp ce Kamala Harris îşi descrie adversarul drept un „fascist” care doreşte „putere necontrolată”.
Luni, în ultimele ore ale campaniei electorale, Kamala Harris şi-a susţinut ultimul discurs în Philadelphia, încheindu-şi săptămânile de apariţii publice prin a reflecta asupra unei campanii despre care a spus că „a adus împreună” oameni din toate colţurile ţării şi din toate categoriile sociale. „Lupta noastră nu este o luptă împotriva a nimic, ci pentru ceva. În seara aceasta terminăm aşa cum am început: cu energie, optimism, bucurie”, le-a spus ea susţinătorilor făcând apoi obişnuitul apel al mitingurilor ei către tinerii şi noii alegători „În special vouă vă spun că vă văd puterea şi sunt foarte mândră de voi”. Actuala vicepreşedintă a SUA ştie că va avea nevoie ca tinerii alegători să o susţină în număr mare dacă vrea să câştige alegerile.
În ceea ce-l priveşte pe Donald Trump, el a urcat pe scena din Grand Rapids, Michigan, pentru ultimul său discurs, unde a fost întâmpinat cu ovaţii din partea mulţimii şi unde a rămas până târziu în noapte. Acesta este locul în care şi-a încheiat şi campaniile din 2016 şi 2020. „Să faci patru mitinguri într-o singură zi este un pic dificil”, a recunoscut Trump, la cei 78 de ani ai săi, dar a adăugat că sprijinul pe care l-a primit la fiecare miting „a făcut ca totul să merite”. Fostul preşedinte american a întârziat aproape două ore la acest ultim miting, care era programat să înceapă la ora locală 22:30.
El i-a întrebat apoi pe cei prezenţi dacă le este mai bine acum decât acum patru ani, la care mulţimea prezentă la miting a răspuns cu huiduieli puternice. „Mesajul meu pentru voi şi pentru toţi americanii din această seară, este foarte simplu: nu trebuie să trăim aşa”, a continuat fostul preşedinte.
Trecuse de ora locală 01:00 şi el încă se adresa susţinătorilor. Spre deosebire de Kamala Harris, care abia l-a menţionat pe candidatul republican în ultima sa zi de campanie, Trump şi-a atacat adversara, numind-o „nebuna radicală de stânga”. El le-a spus susţinătorilor săi că va câştiga alegerile, afirmând: „Aceasta va fi cea mai mare victorie, din punct de vedere politic, din istoria ţării noastre”.