ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile locale pot accesa granturi în valoare de 500.000 de dolari pentru irigare

08:10 | 06.11.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 5 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) informează că Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD oferă granturi de până la 500.000 de dolari pentru dezvoltarea sectorului de irigare în zonele rurale ale Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

MAIA precizează că granturile sunt disponibile pentru Autoritățile Publice Locale (APL) în asociere cu grupuri de interes ale micilor fermieri, sau Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (AUAI) în asociere cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), întreprinderile agricole locale. Beneficiari sunt micii fermieri, întreprinderile agricole înregistrate și care desfășoară activitatea în mediul rural.

Ce tipuri de investiții sunt eligibile? 

Sisteme de irigare la scară mică conectate la Sistemele Centrale de Irigare existente;
sisteme de irigare la scară mică care folosesc surse de apă locale, inclusiv stații de pompare din rezervoare naturale (râuri, lacuri);
construcția și reabilitarea lacurilor și iazurilor de acumulare a apei pentru irigare. 

De asemenea, UCIP IFAD oferă asistență tehnică gratuită pentru pregătirea dosarului de finanțare, facilitând accesul la fonduri pentru dezvoltarea agriculturii locale.

Criterii de eligibilitate pentru solicitanți:

(a) Numărul de membri ai grupului client va fi de minimum 5 mici fermieri.
(b) Fiecare membru al grupului client cultivă în total până la 50 ha teren (în proprietate și închiriat);
(c) Toți membrii grupului client, vor desfășura activitate agricolă de producție și/sau prelucrare; Activitatea va fi confirmată (prin rapoarte financiare pentru ultimul an fiscal) de cel puțin 4 membri ai grupului client, cu excepția entităților înregistrate cu mai puțin de 1 an.
Restul membrilor grupului client vor prezinta o confirmare din partea APL că aceștia practică activitate agricolă și au câmpurile în apropierea sectorului în care va fi construită infrastructura.
(d) Toți membrii grupului client (inclusiv APL, AUAI-după caz) vor confirma acordul de a participa cu cofinanțare din surse proprii, cu suma minimă necesară din costul total al investiției.
(e) Confirmarea de membru al AUAI va fi considerată ca o opțiune suplimentară (pe lângă înregistrare și prezentarea rapoartelor financiare) drept dovadă a numărului minim de beneficiari din fiecare grup de solicitanți.
(f) Terenul pe care va fi construit proiectul de infrastructură trebuie să fie la balanța Autorității Publice Locale;
De menționat: Fondatorii entităților Grupului client vor fi diferiți. În cazurile în care fondatorul unei entități al grupului client este și administrator în oricare dintre alte entități a grupului client, acesta va fi considerat ca 1 membru al grupului client.

Concursul este deschis pentru perioada 2024-2025. Examinarea și evaluarea cererilor se va face trimestrial.

Proiectul Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale (TRTP) finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD) și Fondul de Adaptare este destinat pentru a acorda suport investițiilor în infrastructura de irigare care se va axa pe sisteme micro și mici de irigare.

Rezultatele preconizate ale proiectului sunt finanțarea cca 80 sisteme de irigare la scară mică cu minimum cinci beneficiari fiecare. Obiectivul final al proiectului reprezintă 400 de beneficiari.

Proiectul este destinat zonelor rurale ale Republicii Moldova, aflate sub controlul Guvernului Republicii Moldova, inclusiv al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia.

img24008907

img24008907

img24008907

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!